logo

Îmi iau pantofii



Dar nici să coste o avere. Îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar: Volumul de debut al Corinei Dașoveanu Monea, a obținut premiul “ Victor Frunz ă ” ( cu publicarea volumului) la Festivalul Internațional de Creație Literară “ Titel Constantinescu”, editia a X- a, editura RAFET și premiul " Volumul de debut al anului " la Concursul Național " Poezia. Lasă că vezi tu! Reply Aveti si pe roz October 3, at 12: 38 pm Sunt o colecție specială, o colabrare adidas cu Raf Simons. Cred ca o sa- mi iau si eu pe viitor ceva de la ei 🙂.
Dacă îmi iau pantofi cu cusături ieșite cumva în afară, oricât de drăguț ar fi modelul, alea mă vor jena. În loc să îmi iau pantofii mei, i- am luat pe ai lui Răzvan din greșeală! Miercuri 25 octombrie, la ora 18, 00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „ Eugen Ionescu” din Slatina are loc lansarea volumului de poezie de debut al poetei Corina Monea, din Slatina, intitulat sugestiv „ Îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar”, volum apărut la editura Rafet. Doarme așa liniștit. Parcă e un copil. ”, a spus Lidia Buble după ce colegii ei de platou au început să facă glume pe seama încălţărilor ei. Am și din- ăștia : D. Îi privesc trupul întins între cearșafuri. Le zice platforme, și pe cât îs de drăgălași, pe atâta- s de buni de folosit strict pe post de bibelou.
Mi- ar fi plăcut să mă trezesc în fiecare zi cu imaginea aceasta. Îmi este foarte la- ndemână s- aduc valide argumente. Despre- o lumină cultivată, ce- i ghid înspre grădini latente, Unde semințele n- or jubila, în mâna unui creator. Te ţin eu minte! Corina Monea – îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar O poezie în care ludicul îşi arogă locul de prim- solist am găsit în cartea Corinei Monea, din Slatina: îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar ( Editura Rafet, ). Dane, m- ai fãcut de mândră minune la tv. În Portugalia purtam Nike mov, pe Coasta de Azur, insulele Azore și Asia am avut ghetele Osiris. Cu criteriile de mai sus în minte, pot merge într- un magazin şi pot trece la probat. 5 Rochia și pantofii de mireasă Irina ( coffentropy) Cum ne- am organizat nunta mireasa, nunta, Poca, rochie alba, rochie mireasa, sandale, villa drago 17 comentarii. Dacă- s cu toc, degetele vor aluneca în față și pantofii vor sări din picioare. Pantofii din piele de calitate nu ar trebui să lipsească din garderobă. Frumoasa achiziție, însă mie tare îmi plac pantofii/ adidașii, de unde i- ai cumpărat? Construind „ Noi” – ep. Așadar am decis să îmi numesc fiecare cititor „ trandafir” și așa am să îmi încep fiecare articol de acum înainte. Am ajuns la întrebarea cea mai importantă: cum îmi dau seama care pantofi de dans sunt potriviţi pentru MINE? Dar dacă am nevoie să plec cu 10 kg de bagaj o să aleg o singură pereche de încălțăminte sport și o să încerc să îmi iau haine la care să se potrivească. Îi mai privesc încă o dată corpul perfect și fața atât de liniștită. Îmi iau pantofii. Îmi iau pantofii în mână și blănița pe umeri. ÎMI IAU PANTOFII, SUFLETUL, RUJUL, DISPAR, NE DECLARĂ PROF. Pe noi ce mai citim o carte, dar și Recenzori- Literați. Am papucii mei de inundații. Este să îl iau în mână şi să încerc să îl pliez, să îl îndoi, în ambele direcţii. Cum să îmi aleg pantofii de dans?